Motivul pentru care omenirea ar trebui să se teamă de Dumnezeu și să trăiască o viață neprihănită conform învățăturilor lui Dumnezeu este de a fi fericită pentru totdeauna în Împărăția veșnică a cerurilor, pe care Dumnezeu a promis-o.
De aceea apostolul Pavel a spus că a alergat pentru țelul credinței — mântuirea sufletelor.
Pentru a ne conduce la mântuirea sufletelor noastre, țelul credinței noastre, Hristos Ahnsahnghong a venit pe acest pământ pentru a doua oară în trup și a restaurat Paștele Noului Legământ, care a fost desființat în 325 d.Hr.
Urmând învățătura că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu nu poate locui în noi fără Paște, membrii Bisericii lui Dumnezeu din întreaga lume țin Paștele sfânt.
pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, . . . pentru că veţi dobândi, ca sfârșit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. 1 Petru 1:7–9
Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veșnică și această viaţă este în Fiul Său. 1 Ioan 5:11
119 Bundang P.O.Box, Bundang-gu, Seongnam-si, Gyeonggi-do, Republica Coreea
Tel 031-738-5999 Fax 031-738-5998
Oficiul central: 50, Sunae-ro, Bundang-gu, Seongnam-si, Gyeonggi-do, Coreea de Sud
Biserica principală: 35, Pangyoyeok-ro, Bundang-gu, Seongnam-si, Gyeonggi-do, Coreea de Sud
ⓒ World Mission Society Church of God. All rights reserved. Politica de confidențialitate